racoricios.

Ceva trebuie sa se miste in tine,pentru o fractiune de secunda,trebuie sa o iubesti.Daca nu poti,nu are rost sa mai incepi.E valabil si invers? Nu stiu sigur.

M-am dus,deci,sa vorbesc cu ea.Eram foarte hotarat,totul parea la locul lui,muzica suna ademenitor din boxe. Un moment de film,totul se misca cu incetinitorul,iar eu ma indreptam spre ea.Cand am ajuns,un editor foarte malicios a dat insa drumul miscarilor normale si m-am simtit zdruncinat.O secunda. Trage aer in piept. Ce vroiam sa zic?! Ii simteam mirosul.textura pielii.Chiar ca nu ma ajuta deloc.Apoi s-a intors spre mine.Avea acea privire de "te cunosc de undeva? ". Sunt interesant,sunt complex,sunt amuzant.Brad pitt. am inceput:

"ahh...."

Unde sunt toate cuvintele astea cand ai nevoie de ele?!

"...buna!" am reusit intr-un final. A fost greu,avea niste gropite absolut adorabile. Oh,nici asta nu ma ajuta prea mult.

Treaba e cam asa,nici nu stiam cum arata pana sa ajung aici.Unul din prietenii mei mi-a zis " uite-te mah la aia ce bucatica buna e". am intors si eu privirea. mare greseala. Nu am apucat sa vad ce inseamna bucatica pentru ca tocmai rade si cumva,jur, ii sclipeau ochii. Sailor-moon effect sau ceva de genu. In boxe se auzea ceva un pic suparat.cred ca Arctic Monkeys.Fake tales of san francisco...na na na naaaa. "i don't want to hear you". prea tarziu pentru asta.plecasem deja. Ii stralucisera ochii ce era sa fac?!

Asa ca,eram aici. Buna. Simplu.Dragutz.Perfect. Cred ca ranjeam,sau paream pierdut.Nu era nici o oglinda.Bum bum bum. Robbie canta Come Undone. Era linia ei. Asteptam.

"nu". a zis.

Ce naiba e cu linistea asta? chiar a zis asta? inca ranjeam. aaaa. ."ce? "

"nu" a repetat.

Am inceput sa rad. Adica radeam de-a binele. Nu ma puteam opri daca va zic. Nu. HA HA.Am facut cale intoarsa iar dupa cativa pasi,m-am intors,inca razand, sa o mai privesc odata.
Si atunci mi-a zambit. Dar zambetele sunt de atatea feluri,iar de nu ar fi,nici ca mi-ar mai placea asa de mult...

Deci,cum continua povestea? A iubit-o sau nu a iubit-o? Nu se stie. Si chiar daca am sti,nu am spune,pentru ca atunci cand spui lucruri magice,ele devin comune.Asa ca nu uitati sa soptiti,cand descoperiti...

i know.i'm glad i do.

Cand ai cu adevarat pe cineva? in pat dupa un orgasm sau inainte? cand o tii de mana pe aleea unui parc? cand plangi ca si cum nu te vede nimeni la ea in brate? cand cand cand ?!
Eu cred,ca ai pe cineva atunci ca acea persoana nu mai poate pleca de langa tine..si sa ramana aceeasi persoana. Cred ca asa sunt persoane pe care nu o sa le aiba nimeni in nici un fel(ceea ce e foarte trist) dar si ca poti pierde persoane.

Se poate intampla sa spui ca ai pierdut pe cineva,dar sa insemne ca ai pierdut-o din tine,iar cealalta persoana va zice ca te-a pierdut. De fapt, probabil ca v-ati pierdut.

Insa e mai bine sa pierzi pe cineva,decat sa nu ai ce pierde.

Dar cel mai bine e sa nu pierzi pe nimeni. If only...

one side of a story.

Cand am ridicat ochii,i-am intalnit pe ai ei.Verzi , clari,si atunci,inlacrimati.Am vrut sa imi retrag privirea pentru a nu fi nepoliticos si pentru ca am simtit ca ii invadez intimitatea si mi-a fost rusine.Este o idee ciudata,avand in vedere ca eram intr-un autobuz de transport in comun,dar atat de puternica era privirea ei si ce exprima ea in acel moment.

Dar ochii nostri au ramas blocati , privindu-ne fara sa ne spunem nimic,fara sa ne cunoastem,doi straini intr-un spatiu de calatorie.

Apoi am zambit.La un inceput un pic timid, apoi cu mai mult curaj,si am vrut,am vrut cu adevarat, sa pun cata caldura puteam in acel zambet,pentru ca imi doream din toata inima sa nu mai planga.Am vrut sa ii spun ca totul va fi bine,si ca eu sunt aici nu ca sa o ajut,dar ca sa o sustin si incurajez si sa o inteleg.Pentru ca asta imi da putere.

Nu stiu ce a inteles,dar intr-un final si-a sters lacrimile cu dosul mainii acoperite de maneca bluzei,si m-a privit un pic amuzat,parca intrebandu-se ce gandeam.Ma simteam ca si cum eram singuri in acel autobuz aglomerat, ca si cum aveam o discutie la un nivel inaccesbil nimanui altcuiva.Globul nostru de cristal.Ca si cum am fi vorbit ore in sir despre orice subiect,fara ca sa imi amintesc cuvintele ci doar sentimentele impartasite.O conversatie pura.

Atunci a inceput sa chicoteasca si am tresarit jenat dandu-mi seama ca ma holbam la ea.Intr-un loc in care oamenii evita sa se priveasca pentru mai mult de o secunda, eu depasisem orice bariera acceptabila.Speram si intr-un fel stiam ca ma intelesese,dar nu puteam fi sigur.

Dupa aceea am continuat sa ne privim,cateodata aruncandu-ne un ochi pe fereastra dar in tot acest timp nezicandu-ne nici un cuvant.Era ca si cum ne-ar fi fost teama sa rupem momentul de magie,clipa noastra.

Intr-un final s-a ridicat ,s-a apropiat de locul unde stateam si m-a sarutat copilareste pe obraz.Apoi s-a repezit spre usa si a coborat.

Am ramas mult timp privind in gol,gandindu-ma care a fost oare partea ei de poveste si simtindu-ma stupid ca mi s-a parut ca am avut ,pentru acele minute scurte,o conexiune mai puternica decat cu multi din oamenii pe care ii cunosc de ani.

Dar poate ca chiar asa a fost...

windshield.

i'm stuck on moments. i see it as a recurring idea in everything i begin to write or think.
moments. i lately started to belive that everything is about a moment. everything has been defined in a moment. we maybe see something as a dynamic process over a period of time, but in reality, what started the 'something' is a moment.

think about a war. the world war II lasted for a couple of years. but the war itself started in a moment of madness ,maybe in hitler's bed when he was 20. that moment definied his actions and all we lived[well, not we but the people who lived it] is the consequence of that moment. sure, he made it happen that's another story.

think about happiness. i used to think that happiness is a momentary state. i am happy now. i'm ok tomorow, not happy. i'll be happy again. but looking at this theory from my new point of view, i understand that happiness can be a permanent or at least continuously state but it is definied by a moment. something inside was touched and changed and generated this intense feeling of happiness. all you feel afterwards is a consequence. and that's maybe the beauty of it.

same with love. i know that people say(and in english is this very good construction) "i've grown to love her/him" for exemple. but it's not like one day you loved someone less, the other more and more until u hit the jackpot. everything was a forplay. a forplay for the moment when loved really emerged.

maybe it's silly. but that's what i think and i live and die by moments. and when i feel i just happend to had one,i'm really interested to feel,live and see the consequences of the moment.

and i'm so dissapointed to see it wasted.

seconds of life

Noi in general cautam. Nu stim tot timpul ce ,cateodata nu stim nici de ce,dar tot timpul cautam. Cand am gasit ce cautam, nu ne oprim. Cautam in continuare. Altceva. Pentru ca intodeauna lipseste ceva si pentru ca intotdeauna avem nevoie de mai mult. Suntem niste drogati.

Azi sunt satul de cautat. Sunt satul de intrebari,de raspunsuri,de fantome din trecut.Sunt satul chiar si de lucrurile bune pe care le-am gasit.Azi tot ce mi-as dori ar fi sa pot sta intins in patul meu,si sa fiu fericit acum si nu in cautarea fericirii de maine.

Si as mai vrea, ca asa cum stau intins si zambesc fara motiv,sa imi intorc capul si sa imi zambeasca si ea la fel. Un moment sublim de liniste comuna.

Sper ca voi realiza atunci ca de fapt asta am cautat in tot acest timp.

fantesy

bang! i wake up quickly, grab the book by my pillow ,open it randomly , and start "reading". i have no idea what waked me up, but i'm pretty sure someone entered my room to check if i'm finally done with sleeping. i look a little confused over my book and it's noone there. i stretch and decide to get off bed.As i search for my slippers i notice that i'm fully dressed, my new t-shirt looks all ravelled and my jeans are a mess. no surprise afterall, it's been like that for some time. i then go to my computer move the mouse to see the display and close my eyes for a second before i get a glance at the time,i'm always scared what will say. now, that's a surprise: it's 3:44 a.m.i've been sleepin for..i can't remember.i need sprite,bananas and a shower.i chose to take them backward, i jump under the hot water thinkin that a miracle would be great right now,but no fairy appears in my bathroom asking me what my 3 wishes are, so i take the towel and go back to my room, picking the soda and an apple[ we're out of bananas] on my way. i put on my pj and check the watch again. 3:53. i was pretty quick now i can start learning,as i'm anyway up. but first i have to check my mail, my websites and probably some other chores. time passes quickly and i feel that once again i'll catch the sunrise,i hate it lately, it's a bad sign that i'm going to miss the rest of the sun, or at least until 4- 5 p.m,so i decided to go to sleep and learn later. it's 5 30 a.m and i'm drinking the last drops of sprite. i head to bed thinking again that i have to quit this life. it's not safe. there's too much sugar...

grow up.live on.

Cum sunt racit zilele astea a trebuit sa imi cumpar niste medicamente.Mi-am luat niste pliculete de Fervex si scria pe ele "pentru adulti".Pentru un moment am avut o ezitare,oare nu sunt prea puternice?! Adica..eu sunt un adult? e ciudat,nu ma simt ca un adult. pana la urma mi-am facut un ceai Fervex si astept sa ma simt mai bine. hopefully :)

in alta ordine de idei, sunt foarte trist ca a murit Heath Ledger.

That's life , huh?

winter story.

Am deschis usa si m-am indreptat spre treptele verandei pentru a lua ziarul. D-abia cand m-am aplecat mi-am dat seama ca picioarele imi erau umede iar papucii acoperiti de o pulbere alba.Am ridicat ziarul si am privit cartierul cu casele si masinile lui acoperite de zapada.Aseara a nins, mi-am zis, si nici macar nu mi-am dat seama. Sunt chiar atat de batran?

Imi amintesc ce mult imi placea iarna, a fost intotdeauna anotimpul meu preferat inca de cand eram copil si tata ma lua la derdelusul cel mai inalt din parc.Nu aveam voie sa ma dau singur dar tata venea cu mine intotdeauna si niciodata nu mi-a fost frica.Apoi erau colindele si cadourile si artificiile,toate acestea sunt asociate cu iarna.Si bineinteles,zapada.
De fapt, in zapada mi-am cunoscut sotia.Tocmai venise una din acele ninsori abudente care acopera totul peste noapte si eu iesisem de dimineata impreuna cu sora mea la o bataie cu bulgari in parc,ca pe vremuri.Dupa ce sora mea a fost invinsa si sapunita pe masura a reusit sa evadeze si a luat-o la goana spre casa.Am facut un bulgare si l-am aruncat spre ea dar ,din fericire zic acum, nu si-a atins tinta. In schimb a lovit o fata care tocmai trecea pe acolo.Aceasta a fost luat-o prin surprindere, a alunecat si a cazut intr-unul din nameti, practic disparand cu totul in el.Desi mi se parea extrem de amuzant,m-am speriat un pik si am alergat la ea sa o ajut sa se ridice.Nici nu mi-am dat seama cum arata atat de plina de zapada era..Acum probabil ca ar trebui sa va zis ca ochii ei mi-au ramas pentru totdeauna in minte si am stiut ca trebuie sa o invit la o cafea de impacare.Dar,adevarul este ca buzele sunt cele ce m-au impins la aceasta miscare.Doamne,ce buze avea.Pline si rosii si le tinea, asa cum numai putine fete o fac in mod natural, putin intredeschise ca si cum se pregatea sa te sarute. Nu stiu daca avea asta in minte deoarece parea un pik suparata dar eu sigur asta aveam. De ce a acceptat ramane un mister pentru mine,dar cred ca ar fi de acord cu mine cand zic ca a fost una din deciziile bune din viata ei.

Ne-am casatorit tot iarna.Deja hotarasem ca iarna e anotimpul nostru si ca ne reprezinta asa ca la finalul lui ianuarie am organizat nunta.Poate ca a fost ca in povesti sau nu stiu.PEntru mine insa, a fost un moment deosebit. Imi amintesc cum preotul rostea "juri sa o iei pe aceasta femeie...".M-am simtit mai barbat ca niciodata atunci,m-am simtit responsabil pentru ea si m-am simtit fericit.Eram atat de fericit.

"...in sanatate si in boala..." am jurat in ziua acea,si ninsoarea se putea vedea prin vitraliile bisericii.

Toate amintirile acestea, de la un pic de zapada pe papuci.Ha,chiar ca imbatranesc.

"Dragule,vii odata, e frig!" s-a auzit din spatele usii ramase deschise.
"Imediat" am raspuns eu.

A ramas insarcinata in martie si asteptam copilul in decembrie si aveam o presimtire ca avea sa ninga in acea zi.Deja il iubeam mai mult ca orice si nici nu se nascuse inca.Insa ea...avea stralucirea acea noua a gravidelor dar parca,mi se parea mie, era ceva mai mult,ca si cum ar fi avut o revelatie si o noua intelegere.Se schimbase din momentul cand ramasese insarcinata si devenea parca mai angelica in fiecare zi,mai nepamanteasca...si o iubeam mai mult in fiecare zi. Da,zilele acelea de dinainte de nastere au fost unele din cele mai fericite ale noastre,faceam in fiecare sapatamana ceva pentru copil[nu am dorit sa stim daca va fi fata sau baiat],am facut cursuri Lamanze,am visat ce va fi cand va fi mare si cum l-ar chema daca ar fi fata sau daca ar fi baiat.Am fost ce-i drept niste parinti ca oricare altii dar asta nu schimba cu nimic cum ne simteam.

"...la bine si la rau" am jurat in fata preotului si am privit-o cu iubire.

Intr-un final am ajuns si la ziua nasterii.Doctorul care a venit sa imi dea vestea era tanar,inalt si avea ochelari.Imi amintesc foarte bine pentru ca l-am privit in ochi mult timp dupa ce mi-a zis.M-am holbat la ochii lui prin acei ochelari pana ce s-a intors si a plecat,si m-a lasat sa imi continui viata mea ciuntita.L-am urat.Dar nu mai conta.Se nascuse moarta si nu era nimic care sa schimbe asta.Sotia mea era insa bine.Mi-a zis. Da,am fi botezat-o eva si ar fi fost pianista.Dar doctorul nu stia nimic din toate astea,si nimeni nu va sti.

Timp de doua luni nu a scos nici un cuvant.Am stat langa ea, i-am dat sa manance,am imbratisat-o am sarutat-o.Iar ea doar imi zambea cateodata si nu zicea nimic.Doctorul,alt doctor,mi-a explicat ca e doar temporar si ca o sa isi revina.Am sperat din toata inima desi simteam cum mor si eu odata cu ea.Toata acea furie.Toate acele intrebari.De ce noi?

Apoi,intr-o zi de ianuarie chiar ca aceasta s-a trezit inaintea mea si a facut micul dejun.M-a trezit mirosul de oua ochi si m-am indreptat circumspect spre bucatarie.Mi-a zambit spunandu-mi ca sunt lenes si m-a invitat la masa.A zis ca e asa frumos ca ninge si ca trebuie sa mergem in parc sa imi spuna o veste importanta.Nu stiam ce sa cred, dar am hotarat ca vom avea timp sa vorbim despre asta mai tarziu.Eram doar fericit ca in sfarsit ii auzeam glasul si oh,cat de mult imi lipsise.
Dupa ce am terminat de mancat ne-am infofolit bine si am pornit spre parc.Era fericita si vorbea mult despre o graoza de lucruri pe care imi era mult prea greu sa le urmaresc.Eram prea coplesit atunci.Ne-am asezat pe o banca ,mi-a luat mainile si mi-a zis "dragule,sunt insarcinata!". Am ramas blocat.Ma uitam in gol,si nu imi venea sa cred.
M-a tras de pe banca si a inceput sa sara pe zapada proaspat asezata in timp ce tipa si chiuia "sunt insarcinata, sunt insarcinata!".cativa oameni ce trecea pe langa ea,i-au strigat un "felicitari". Eu o tineam de mana si o priveam pierdut.Nu puteam nici sa zambesc.Mi-am dat seama ca am pierdut-o,si mi-am dat seama ca sunt comandamnat.DAr nu aveam de gand sa renunt. Am inceput sa sar si eu cu ea sa o imbratisez si sa o sarut.
Seara am facut dragoste si mi-a soptit inainte sa adoarma"daca e fata,vreau sa o cheme eva".
A doua zi cand m-am trezit,era din nou liniste.

"..pana cand moartea va va desparti" am admis.

De atunci,singurele momente cand vorbeste sau face ceva sunt zilele cand urmeaza sa imi spuna ca e insarcinata.Intotdeauna iarna.Aceeasi zi,repetata la nesfarsit.Aceeasi emotie din partea ei.Aceleasi replici..Singurul lucru care imbatraneste sunt eu si poate parcul.Dar ea oricum nu pare sa observe.Apoi tacerea revine.

"hai mai repede!! sunt atat de nerabdatoare sa iti spun!" am auzit din casa si m-am intors tarsaindu-mi picioarele prin zapada.Au trecut treizeci de ani de atunci si inca mai sunt in stare sa sar cand imi spune vestea.

"asa sa va ajute Dumnezeu".

love is cruel.

am crezut pentru un moment ca iti pasa. atunci am ezitat. privirea ta adanca s-a infipt in ochii mei si toate amintirile despre noi s-au revarsat asupra mea,dintr-un loc in care fusesera ascunse de atata vreme. am vrut cu adevarat sa cred ca totul se mai poate schimba si ca dragostea noastra va invinge,insa stiam ca nu va fi posibil. era,dupa toate standardele, prea tarziu. te-am invinuit ca s-a ajuns aici si ca d-abia acum ai inceput sa regreti,sau cel putin asta cred ca am putut sa inteleg. ca ti-ai dat seama ce ai pierdut si cum iti va afecta asta restul vietii. vreau sa marturisesc ca mi-a parut rau. poate , daca as avea o a doua sansa as fi facut lucrurile altfel. dar, in apararea mea vreau sa spun, ca te voi iubi in continuare,in mintea si sufletul meu.

dupa acea privire ai inceput sa tipi si ai distrus momentul. ai stricat ce ar fi putut fi , un ramas bun frumos. asa, a trebuit sa iti tai mai intai gatul si totul s-a umplut de sange murdarind ceea ce speram sa fie,opera mea de arta. asta m-a enervat, si dupa ce tipatul ti s-a stins am inceput,frustrat, sa infig cutitul in fiecare parte a corpului tau fara nici o ratiune. am citit in ziar ca ai fost injughiata de cinzeci si patru de ori. m-am bucurat insa cand am aflat,deja ma calmasem, ca doctorii au spus ca probabil nu le-ai simtit decat pe primele doisprezece.

aceasta este marturisirea mea iubito, si sper ca macar la final sa fi inteles. dar iti mai spun un ultim lucru.

sunt in sfarsit, dupa atata timp, fericit.