to sleep.perchance to dream.

Cate lucruri iti pot trece prin minte din momentul cand ea spune raspunde la telefon si tu spui "buna". Cateodata.

Tot timpul am crezut ca asa e viata. Unii castiga, altii pierd. Nu m-ar deranja daca nu as simti ca totusi nu e corect. unii pur si simplu castiga orice ar face, iar altii pur si simplu pierd.dupa un timp iti dai seama ca asta e si nu ai de ales, te resemnezi.asta daca pierzi. iar daca esti din cealalta tabara, nici macar nu te gandesti prea mult la asta. gandurile de genul asta nu prea au timp sa apara in mintea unui castigator. ai de luat un trofeu. ai de condus o domnisoara, si bineinteles, zambetul. trebuie sa zambesti cand castigi.

Asa ca stateam si ma intrebam cum am ajuns in situatia de a juca acest joc . daca nu as fi lasat sa se ajunga aici nu as fi putut castiga sau pierde niciodata. as fi fost ales automat castigator. sau doar as fi fost. nici o problema pentru mine. dar totusi am ajuns sa joc.

initial m-a lovit un pic pentru ca nu eram inca gata sa accept ce stiam . ca nu sunt de partea aceea norocoasa a oamenilor nascuti sub steaua care trebuie. si desi stiam, asta nu inseamna ca trebuia sa si accept. vreau sa zic. destinul se mai si schimba nu? dar uite ca dupa ce am inceput sa joc mi-am dat seama ca poate am pierdut deja, si m-am gandit ca nu ar fi asa rau daca as pierde cu demnitate. pacat ca imi pierdusem demnitatea cam dupa prima repriza...

si de fiecare data dupa ce auzeam vocea ei , imi dadeam seama cat de rau e nu sa pierzi,ci sa pierzi meciul secolului. oamenii vin si te felicita, ai fost acolo, ai participat, da sigur, cealalta echipa ia gloria , faima si fata. dar nu iti face griji cineva isi va aminti si de tine un pic. altii nu au ajuns nici pana aici. si atunci zambesc. tot nu pot avea altceva...

dupa aceea totul e doar o reeditare al acelui meci. nu numai ca pierzi, dar chiar te astepti sa pierzi inca din start. probabil ca asta e momentul cand devii un ratat. nici nu te mai mira. dar la final continui sa zambesti, si altii ca tine iti pot vedea in ochi infrangerea si resemnarea,si iti zambesc si ei inapoi. oricum, ce mai conteaza, nu?

din cand in cand insa, simti un mic gol in stomac si iti dai seama ca e chiar sperantza, ultima ramasa in cutia aia blestemata [ fapt cat se poate de ironic avand in vedere ca tot ce a iesit din cutie a adus lucrurile rele oamenilor " moartea, boala, etc ". iar ultima ramasa e cea care ii ajuta sa traisca in continuare, dar e cumva invers, caci eu credeam ca ce e in cutie nu influentzeaza omul, tocmai daia a trebuit sa fie deschisa.....dar acum, asta e legenda ]. speri cateodata ca maine va fi mai bine, si vei reusi poate in final sa invingi.

destinele pot fi invinse...iar invinsii pot deveni invingatori...

apoi ii spui pa.inchizi telefonul si , ciudat, iti trec prin minte doar doua cuvinte care totusi nu iti alunga iluziile ca ceva s-ar putea schimba vreodata:

" Game Over".