Monday, November 17, 2008

ordinary life


Sa va spun un lucru.Toate filmele de pe lume cu psihopati,criminali in serie, masacre nu te pregatesc pentru ziua in care deschizi frigiderul si gasesti o mana taiata in locul unde ar trebui sa fie doar o bucata de salam. Nu. Tot simti ca trebuie sa vomiti si tot iti tremura tot corpul oricat te-ai chinui sa te calmezi.Involuntar arunci o privire spre mainile tale sa fi sigur ca inca le mai ai.

Insa dupa un timp,devine mai usor.Cum se spune ca prima data e cel mai greu? Cam asa e si cu asta.Daca ti s-a intamplat asta de mai multe ori o sa inchizi usa frigiderului la loc si o sa iti zic ca pur si simplu nu iti mai este foame.Si nici nu ai minti. Insa adevarul este ca niciodata nu vei putea sa iti opresti senzatia de voma si gustul de fiere ce ti se va cuibari in gura venind de undeva din adancul stomacului.

Nu vorbim prea mult despre ce face in timpul zilei.O intreb doar politicos cum a fost ziua ei iar ea imi spune ca "bine". asta poate fi orice si nu vreau sa stiu mai mult,sper ca s-a plimbat prin parc sau poate a mai crosetat niste sosetute pentru copii orfani. ii place sa faca asta si tot timpul imi zice ca ar trebui sa avem un copil. nu sunt prea sigur...Apoi ne concentram,poate cu un efort vizibil din partea mea, pe ceea ce ne uneste si pe ceea ce iubim unul la celalalt.

Odata ce jocul nostru a inceput toate astea isi pierd din valoare. moralitatea , ce e bine si rau, nu mai are un inteles clasic in micul nostru balonas de viata,asa cum e el.Suntem suficienti unul pentru celalalt si asta e tot ce conteaza.Cand ma uit in ochii ei si imi zambeste numa pot gandi decat la un singur lucru: ea este femeia vietii mele.Apoi imi vine un al doilea gand.

Femei aceasta,femeia aceasta care doarme langa mine, a omorat oameni. nu un om , nu doi. nu un unchi oribil care a violato cand era mica, nici macar cineva care a umilit-o. multi oameni, oameni care pur si simplu au enervat-o. i-au dat restul gresit,i-au taiat fata in trafic sau , cateodata au ignorat-o pe strada. faptul ca ignori pe cineva care,pana la urma, nu ai de ce sa o bagi in seama este o sentinta la moarte cateodata. nu ti se face pielea de gaina?! Gandul acesta cam sparge balonasul asta al nostru pentru mine.Un pic.

Iar eu o iubesc pe aceasta femeie, fac dragoste cu ea o sarut de dimineata si ii spun "draga".
"draga, iei tu lapte azi am multa treaba si nu pot ajunge."
"nici o problema,iubitule. eu sunt libera azi"
"esti cea mai buna" ii zic.
asa ca ma intreb, ce spune asta despre mine?

Pe ce se bazeaza pana la urma relatia noastra? eu as zice pe incredere, ii stiu secretele as putea sa o denunt oricand dar nu o fac. eu stiu asta si ea stie la fel de bine. asa ca de fapt, nu e vorba de incredere,de fapt e vorba de dragoste altfel cum as putea sa accept asta?
Cateodata vorbesc cu colegii la munca,cei mai multi de varsta mea inca umbla din floare in floare cautandu-si jumatate.imi zic de multe ori ca sunt norocos. le spun ca sper ca si ei vor fi la fel ca mine de norocosi pana la urma. si rad. ha ha. ei vorbesc despre cum chiar le placea o tipa dar toate par sa aiba cate ceva care pur si simplu distruge orice sansa. una nu se epila inghinal si nici nu era dispusa sa o faca, alta are 2 pisici.un coleg s-a despartit de una pentru ca sforaia.SFORAIA. hey ,incearca sa vezi cum e sa traiesti cu o criminala in serie. nu sforaie totusi.

Si eu eram exact ca ei,si deodata nu am mai fost si acum doar ma prefac foarte bine. dar ne descurcam,am facut niste reguli si le urmam. fara ucideri in cartier, fara uciderii de copii si bineinteles, fara sa ma ucida pe mine. reguli bune de viata zic eu. cateodata imi inchipui cum o sa fim la batranete. eu o sa stau intr-un sezolong la soare pe o plaja din california si ea o sa vina incet sa imi zica ca baiatul de la bar nu i-a facut cu ochiul si ca "daca ar fi fost ea tanara...". cine ar auzi aceasta povestire ar zambi si i-ar spune curtenitor, dar sunteti inca asa de frumoasa. si ea ar zambi inapoi. iar eu as privi marea in continuare.

Insa sunt realist si stiu ca probabil nu vom ajunge pe acea plaja, si nu voi privi marea.Cred ca si ea stie, mai devreme sau mai tarziu va fi prinsa sau eu voi fi urmatorul pe lista ei.E doar o chestiune de timp ca unul din aceaste lucruri sa se intample.E ciudat ca zic asta dar oare frica nu e o parte complemtare a oricarui sentiment adevarat de iubire? Frica de a pierde persoana iubita,frica de a nu mai fi destul de bun.Asa e si cu mine.Cateodata mi-e teama ca imi voi pierde capul.La propriu.

Ma indrept inapoi spre pat,e duminica si vreau sa mai trag un pui de somn.
"ai uitat ceva in frigider" ii spun si o sarut pe obraz in timp ce ma culcusesc sub patura.
"ah..scuza-ma iubi,eram prea obosita aseara sa termin. cand te vei trezi nu vei mai gasi nimic in regula?"
"bineinteles.." sunt deja adormit , inchid ochii si vad din nou in fata ochilor mana. sangele picurand pe cutiile de lapte de pe usa...sper ca cand ma voi trezi nu va mai fi un organ uman taiat in frigider. si mai sper ca si mainile mele vor fi la locul lor.

Friday, November 14, 2008

women.


am batut la usa.

mi-au zis sa nu ma uit niciodata la ea, ci doar in jos.sa intreb ce am de intrebat si sa plec. trebuia sa fiu langa ea pentru asta, nu puteam intreba altfel,nu as fi stiut. trebuia sa o simt ca sa stiu. sa stiu adevarul.de aceea venisem.

mi-a raspuns cu o voce cristalina invitindu-ma inauntru. "stiam ca o sa vii" mi-a zis. si eu stiam ca o sa vin, mare surpriza. eram probabil prins inca de atunci dar nu o stiam, sau nu vroiam sa admit. eu. ea. prins. ce gluma.

am intrat ,deschizand si inchizand dusa fara zgomot si priving tot timpul podeaua. era acoperita de un covor pufos, din acela ca si cum un animal fusese intins acolo.se plimba de colo colo prin camera dar era ca si cumzbura, pasii ei nu scoteaua nici un sunet dar ii simteam mirosul mutandu-se dintr-o parte in alta. parea nervoasa. "asa si acum, ce vrei sa iti zic? ce vrei sa stii? "

"doar...trebuie sa aud de la tine...trebuie sa imi spui. "

"da..da..ce?? si uite-te la mine cand ma intrebi. d c nu te uiti la mine"

"stii ca...nu pot. nu pot pana nu voi fi imun.pana ce nu ma vei..."

"termina cu prostiile.tu esti deja acolo.esti deja acolo." imi lua mainile in mainile ei si mi le stranse.imi atinse fata care inca priveau staruitor covorul alb. "priveste-ma. vreau sa iti vad ochii"

apoi a plecat si a inceput din nou sa se plimbe de colo colo.

De fapt, era vorba de parul ei. nu de ochi, sau de buze..desi pentru mine... parul ei era absolut perfect, si era imposibil de privit de o fiinta imperfecta, si cred ca de fapt, venisem pana aici ca sa fiu transformat. iubirea te face perfect mi-ai zis batrana, si atunci am pornit incoace...

"te rog priveste-ma...ma simt atat de singura..."

stiam ca isi doreste asta, in fiecare...cuvant se simtea acea dorinta de a fi privita, iubita , atinsa...dar stia ca nu pot, si totusi ma ruga. era foarte egoist din partea ei, m-am gandit. ar fi trebuit sa ma intorc si sa plec chiar atunci, oricum nu era in stare sa imi zica. oricum nu putea sa imi zica chiar daca ar fi fost adevarat. asa era ea. totusi nu am plecat.

am mai stat un pik amandoi in tacere. apoi s-a asezat langa minepe pat si m-a sarutat pe obraz. apoi m-a sarutat din nou, aproape pe buze. mi-a intors capul spre ea. aveam ochii inchisi si buzele ei erau gustoase si matasoase exact cum trebuiau sa fie...era natural. dar mi-a soptit atunci ...priveste-ma...

sunt doar un barbat. sunt slab. mai slab decat mi-as dori. asa ca am deschis ochii.a fost...a fost un moment de perfectiune. trebuie sa recunosc tot ce am vazut in secundele acelea..felulin care se uita la mine parul ei, fiecare fir atat de bien definit , atat de stralucitor..cand s-a ridicat si parul ei s-a invartit un pik ca o fantana de lumina....cred ca nu am mai simtit ceva atat de intens niciodata. niciodata.

apoi, totul s-a innegrit si in final nu am mai vazut nimic. stateam pe covorul pufos cu ochii deschisi si nu vedeam decat negru. nu era insa asa rau, inima imi batea repede si mi se pare ca totul se intampla mai complet si mai lin in jurul meu. cred ca am auzit oameni roind in jurul meu, si poate ca si pe ea plangand. acum ii parea rau se pare. nu stiu sigur. nu cred.

i-am auzit vorbind despre mine insa, ziceau ca s-a mai intamplat asa ceva si ca as fi avut o sansa, dar nu azi. azi nu s-ar fi intamplat altfel. asa au zis.

azi tocmai se spalase pe cap....

Friday, November 7, 2008

colectionarul


mi-a fost teama ca va pleca de langa mine. mi se mai intamplase si tot timpul suferisem. nu vroiam sa se mai repete. asa ca am decis sa o inchid intr-o cusca in camera din spatele casei. nu am avut de ales. nu vroiam sa o pierd.

nu s-a impotrivit aproape deloc. dupa ce am inchis usa am crezut ca se va isteriza dar nu a facut nimic, doar a stat acolo si m-a privit cu ochii ei mari si plini de repros. probabil ca stia inca de atunci ca acesta este drumul spre eliberarea ei.

ii aduceam mancare in fiecare zi si urmaream cum ciuguleste gratioasa ce ii dadeam. speram ca intr-un fel intelege ca totul este doar o exprimare a dragostei mele pentru ea, adica ma purtam foarte frumos tot timpul cu exceptia custii,iar pana la urma nu era mare lucru pentru ca chiar de acolo avea acces fara efort la tot ce isi dorea. sau cel putin asa speram.

continua sa ma priveasca de fiecare data cand o vizitam fara sa spuna nimic. tacerea ei insa era ca strigat de eliberare si imi frigea sufletul. incepusem sa nu mai dorm cum trebuie din cauza mustrarilor de constiinta. incepusem sa am un vis care se repeta obsesiv. se facea ca o eliberam...

nu trecuse nici o luna de cand o tineam acolo iar totul devenise cenusiu. nu mai era cu adevarat ea pe care o iubisem inainte sa o inchid. era ca ceva impaiat poate. sau ca o fotografie ce iti naste cateva amintiri placute. mi-am dat seama ca timpul se apropia, dar vroiam sa mai astept un pic, sa pregatesc ceva special.

in acea ultima zi, m-am dus devreme in oras si am cumparat mancarea care ii placea ei cel mai mult, am pus muzica la vechiul casetofon din camera si i-am explicat ca stiu ca nu mai pot sa o tina asa. m-a privit insistent in tot acest timp aprobandu-ma intelegatoare. nu ma ura. iar asta imi producea o bucurie nespusa.

intr-un final am deschis usa si am lasat-o sa iasa. a stat o clipa in acelasi loc , parca nestiind daca sa creada, apoi a iesit rpd, a sarit pe scaun dupa care pe fereastra deschisa. inainte de a iesi afara s-a intors si pentru prima data in ultima luna a scos un sunet: " miau! ". apoi a sarit afara.

banuiam ca nu o sa o mai revad vreodata si cred ca este adevarat ce se spune. de ceea ce ti-e frica, nu scapi.....

Monday, September 22, 2008

culori


o poveste mai veche...

Cand se trezi nu vazu in jur decat intuneric.Un intuneric laptos,gandi ea si amuzata de aceasta constructie oximoronica incepu sa rada.Totusi, rasul ei cristalin nu reusi sa distruga noaptea din jur,si nici o raza de lumina nu se facu vazuta de prin parti.Stia ca asa va fi, dar totusi mai radea.Era ceva natural pentru ea.Rasul si culorile.

Nu vroia sa se mai gandeasca din nou la modul in care ajunsese aici.Epuizase in ultimele luni de ce –urile, si cum-urile.Era timpul faptelor, si eventual al resemnarii.

Dincolo de noapte, era bineinteles viata.Viata in culori.Inchise ochii si o vazu atat de clar. Oamenii mergand de colo colo, unii colorati viu, altii in culori inchise si mohorate..Zambete si rasetele lor, lumini galbuie ce palpaiau mai aprins sau mai stins.Nu exista zambet fara lumina, si raset fara o raza ce strabatea atmosfera.Totusi, multi oameni nu vedeau asta.Putea vedea si tristetile oamenilor, necazuri mici si mari ce ii apasau.Colorate ca totul in jur..O culoare speciala, un albastru mat, lucios.O culoare atat de potrivita pentru o stare ca tristetea.Era o culoare taioasa si dura.Apoi veneau o gramada de alte culori ale vietii. Si moartea. Da, moartea era o alta culoarea speciala.Transcendeta ei o frapa de fiecare data. Era ciudat cum ramanea etern acolo , si totusi..incolora.O mira de fiecare data, si incerca in minte sa o atinga cu mana. Dar culorile nu puteau fi atinse, doar simtite, vazute…

Apoi erau acele relatii, sentimentele trimise cu fiecare gand.Erau ca niste fulgere multicolore,atat de vaste erau culorile ca nu aveau nume. Mici fulgere ce se duceau peste tot, in tot orasul, tara, globul.Nu, isi zise ea, din spatiu Pamantul poate este albastru, dar pentru ca oamenii nu vad culorile ca ea, daca le-ar vedea, ar zice ca este multicolor, in continua schimbare.Fulgere se loveau de oameni si patrundeau in ei, daca exista un receptor. Asa ii placea sa le zica..receptori si ne-receptori.Cei mai multi erau ne-receptori.Nu reuseau sa primeasca gandul,sentimentul, nu il vroiau, sau pur si simplu nu avea legatura cu ei.Iubiri neimplinite, prietenii false.Erau asa de variate realtiile umane…

Dar ne-receptorii aveau un rol extreme de important.Fulgerasele vesele si colorate ce ii loveau , se spargeau de ei in mii de bucati mici.Bucati gri.Acestea erau ca culorile mortii.Ramaneau acolo, formau o pojchita ce se ducea greu.Mii de ciobouri gri erau pe jos.Dar oamenii nu le vedeau, calcau pe ele , prin ele.Nici ea nu le vedea inainte, dar in ultimele luni,avusese timp de intelegerea culorilor.Griul era peste tot.Subton al vietii urbane mai ales.Aici gri-ul era la el acasa.Si din pacate isi zise ea. Desi oamenii nu vad culorile, ele ii influenteaza.Tristetea gri, melancolia..era cauza cioburilor . Ironic, cum lipsa intelegerii duce la si mai multa neintelegere. Si iar zambi.Era un sistem colorat in jurul ei. In mintea ei.Iubea sistemul.O tinea in viata , in legatura cu viata ei .Culorile.

Deschise ochii si surase.In jur era tot negru.Era oarba. Si asa avea sa fie pentru tot restul vietii.

Thursday, July 3, 2008

yes,u are.


I'll see you in the morning, she said.
It was sweet and it was something i'd been longing to hear sincer forever.But it wasn't true.The moment i'll close the door, the moment i'll be out in the cold all that was left on the other side of the door would be just a memory,just a dream i'll wonder if i really dreamed or just read about it in a swapy newspaper. I knew it right now, just as i looked at her.It felt unreal, like it wasn't me the one looking, the one smiling,like it was someone else's story. And it broke my heart. I didn't wanted to leave but i had to, i always have to and i already know the future:she'll be amazed.than worried. than mad. and in the end she'll hate me.Oone day she'll say to herself that she accepted what had happend,she'll whisper to someone else "sweet dreams baby" she'll wear someone's else shirt but deep down,she'll still hate me. And i cand't even blame her. I hate myself anyway. I hate myself as i walk out of the door,start the engine and head south. I hate myself as i kick the best thing that ever happend to me out of my life because, plain and simple, i am scared.But i say i'm noble,i say i'm doing a good thing for her,that's what i say at least.What i think...well. i think i'm a fucking coward really! Why does she wants me here it's a mystery to me but i'll not be around long enough to find out.I'll walk away just like my father did when i was three. Yeah old man, u'd be proud of me. Scumbag!

Such an irony how i sweared so many times i'll never be like him and here i am.Horey!

So i turn around and head to the door, and my stomach hurts and it hurts even more when i cath a last glance of her curling under the red blanket in her t-shirt and "sleep pants" how she calls them. I realise i'll never be able to smell that special parfume she wears anymore because would just chocke me. just like im chocking now when a breez of it gets to me. I smile again. I say:

"i'll see you in the morning baby! "

Then i open the dorr. Outside is cold and the wind blows by my car.

Wednesday, April 16, 2008

pathing


pic pic. una cate una .

drumul ii fu neted si fin.istovi un pic pe o geana si apoi isi dadu drumul.aluneca rapid pe marginea nasului apoi deraie pe obrazul ei catifelat si se indrepta cu viteza spre buze.

gustul sarat ii aminti de felul cum se simtea,de ce si cum sa ii treaca. se strese la ochi si ridica telefonul. era timpul sa puna capat,intr-un fel sau altul.forma numarul incet,fiecare cifra parca intiparindu-se in inima cu foc lasand cicatrici. apoi telefonul incepu sa sune...

--

se uita la mobil de mult timp, nu mai stai de cat de mult timp, pentru ca oricat de stupid ii parea era vorba de zile, multe zile. in somn se gandea ca va suna,iar cand era treaz il verifica periodic.

astepta. si simtea ca se va intampla. ca un copil care,culcandu-se in seara de Craciun se roaga sa vina Mosul si sa ii aduca biciclet mult dorita,stiind in acelasi timp ca Mos Craciun nu exista iar ca parintii i-au luat o masinutza de data asta, dar dorindu-si, asteptand sa gaseasca acolo acea bicicleta albastra, si sa vada mirarea de pe fata parintilor lui..mirarea si uimirea ca ceea ce i se intampla lui este real.

apoi , telefonul se trezi la viata. stia cine este,tonul personalizat o dadea de gol. in sfarsit suna. iar totul avea sa fie bine..

Wednesday, March 12, 2008

racoricios.


Ceva trebuie sa se miste in tine,pentru o fractiune de secunda,trebuie sa o iubesti.Daca nu poti,nu are rost sa mai incepi.E valabil si invers? Nu stiu sigur.

M-am dus,deci,sa vorbesc cu ea.Eram foarte hotarat,totul parea la locul lui,muzica suna ademenitor din boxe. Un moment de film,totul se misca cu incetinitorul,iar eu ma indreptam spre ea.Cand am ajuns,un editor foarte malicios a dat insa drumul miscarilor normale si m-am simtit zdruncinat.O secunda. Trage aer in piept. Ce vroiam sa zic?! Ii simteam mirosul.textura pielii.Chiar ca nu ma ajuta deloc.Apoi s-a intors spre mine.Avea acea privire de "te cunosc de undeva? ". Sunt interesant,sunt complex,sunt amuzant.Brad pitt. am inceput:

"ahh...."

Unde sunt toate cuvintele astea cand ai nevoie de ele?!

"...buna!" am reusit intr-un final. A fost greu,avea niste gropite absolut adorabile. Oh,nici asta nu ma ajuta prea mult.

Treaba e cam asa,nici nu stiam cum arata pana sa ajung aici.Unul din prietenii mei mi-a zis " uite-te mah la aia ce bucatica buna e". am intors si eu privirea. mare greseala. Nu am apucat sa vad ce inseamna bucatica pentru ca tocmai rade si cumva,jur, ii sclipeau ochii. Sailor-moon effect sau ceva de genu. In boxe se auzea ceva un pic suparat.cred ca Arctic Monkeys.Fake tales of san francisco...na na na naaaa. "i don't want to hear you". prea tarziu pentru asta.plecasem deja. Ii stralucisera ochii ce era sa fac?!

Asa ca,eram aici. Buna. Simplu.Dragutz.Perfect. Cred ca ranjeam,sau paream pierdut.Nu era nici o oglinda.Bum bum bum. Robbie canta Come Undone. Era linia ei. Asteptam.

"nu". a zis.

Ce naiba e cu linistea asta? chiar a zis asta? inca ranjeam. aaaa. ."ce? "

"nu" a repetat.

Am inceput sa rad. Adica radeam de-a binele. Nu ma puteam opri daca va zic. Nu. HA HA.Am facut cale intoarsa iar dupa cativa pasi,m-am intors,inca razand, sa o mai privesc odata.
Si atunci mi-a zambit. Dar zambetele sunt de atatea feluri,iar de nu ar fi,nici ca mi-ar mai placea asa de mult...

Deci,cum continua povestea? A iubit-o sau nu a iubit-o? Nu se stie. Si chiar daca am sti,nu am spune,pentru ca atunci cand spui lucruri magice,ele devin comune.Asa ca nu uitati sa soptiti,cand descoperiti...

Saturday, February 23, 2008

i know.i'm glad i do.


Cand ai cu adevarat pe cineva? in pat dupa un orgasm sau inainte? cand o tii de mana pe aleea unui parc? cand plangi ca si cum nu te vede nimeni la ea in brate? cand cand cand ?!
Eu cred,ca ai pe cineva atunci ca acea persoana nu mai poate pleca de langa tine..si sa ramana aceeasi persoana. Cred ca asa sunt persoane pe care nu o sa le aiba nimeni in nici un fel(ceea ce e foarte trist) dar si ca poti pierde persoane.

Se poate intampla sa spui ca ai pierdut pe cineva,dar sa insemne ca ai pierdut-o din tine,iar cealalta persoana va zice ca te-a pierdut. De fapt, probabil ca v-ati pierdut.

Insa e mai bine sa pierzi pe cineva,decat sa nu ai ce pierde.

Dar cel mai bine e sa nu pierzi pe nimeni. If only...

Wednesday, February 20, 2008

one side of a story.


Cand am ridicat ochii,i-am intalnit pe ai ei.Verzi , clari,si atunci,inlacrimati.Am vrut sa imi retrag privirea pentru a nu fi nepoliticos si pentru ca am simtit ca ii invadez intimitatea si mi-a fost rusine.Este o idee ciudata,avand in vedere ca eram intr-un autobuz de transport in comun,dar atat de puternica era privirea ei si ce exprima ea in acel moment.

Dar ochii nostri au ramas blocati , privindu-ne fara sa ne spunem nimic,fara sa ne cunoastem,doi straini intr-un spatiu de calatorie.

Apoi am zambit.La un inceput un pic timid, apoi cu mai mult curaj,si am vrut,am vrut cu adevarat, sa pun cata caldura puteam in acel zambet,pentru ca imi doream din toata inima sa nu mai planga.Am vrut sa ii spun ca totul va fi bine,si ca eu sunt aici nu ca sa o ajut,dar ca sa o sustin si incurajez si sa o inteleg.Pentru ca asta imi da putere.

Nu stiu ce a inteles,dar intr-un final si-a sters lacrimile cu dosul mainii acoperite de maneca bluzei,si m-a privit un pic amuzat,parca intrebandu-se ce gandeam.Ma simteam ca si cum eram singuri in acel autobuz aglomerat, ca si cum aveam o discutie la un nivel inaccesbil nimanui altcuiva.Globul nostru de cristal.Ca si cum am fi vorbit ore in sir despre orice subiect,fara ca sa imi amintesc cuvintele ci doar sentimentele impartasite.O conversatie pura.

Atunci a inceput sa chicoteasca si am tresarit jenat dandu-mi seama ca ma holbam la ea.Intr-un loc in care oamenii evita sa se priveasca pentru mai mult de o secunda, eu depasisem orice bariera acceptabila.Speram si intr-un fel stiam ca ma intelesese,dar nu puteam fi sigur.

Dupa aceea am continuat sa ne privim,cateodata aruncandu-ne un ochi pe fereastra dar in tot acest timp nezicandu-ne nici un cuvant.Era ca si cum ne-ar fi fost teama sa rupem momentul de magie,clipa noastra.

Intr-un final s-a ridicat ,s-a apropiat de locul unde stateam si m-a sarutat copilareste pe obraz.Apoi s-a repezit spre usa si a coborat.

Am ramas mult timp privind in gol,gandindu-ma care a fost oare partea ei de poveste si simtindu-ma stupid ca mi s-a parut ca am avut ,pentru acele minute scurte,o conexiune mai puternica decat cu multi din oamenii pe care ii cunosc de ani.

Dar poate ca chiar asa a fost...

Sunday, February 17, 2008

windshield.


i'm stuck on moments. i see it as a recurring idea in everything i begin to write or think.
moments. i lately started to belive that everything is about a moment. everything has been defined in a moment. we maybe see something as a dynamic process over a period of time, but in reality, what started the 'something' is a moment.

think about a war. the world war II lasted for a couple of years. but the war itself started in a moment of madness ,maybe in hitler's bed when he was 20. that moment definied his actions and all we lived[well, not we but the people who lived it] is the consequence of that moment. sure, he made it happen that's another story.

think about happiness. i used to think that happiness is a momentary state. i am happy now. i'm ok tomorow, not happy. i'll be happy again. but looking at this theory from my new point of view, i understand that happiness can be a permanent or at least continuously state but it is definied by a moment. something inside was touched and changed and generated this intense feeling of happiness. all you feel afterwards is a consequence. and that's maybe the beauty of it.

same with love. i know that people say(and in english is this very good construction) "i've grown to love her/him" for exemple. but it's not like one day you loved someone less, the other more and more until u hit the jackpot. everything was a forplay. a forplay for the moment when loved really emerged.

maybe it's silly. but that's what i think and i live and die by moments. and when i feel i just happend to had one,i'm really interested to feel,live and see the consequences of the moment.

and i'm so dissapointed to see it wasted.

Monday, February 11, 2008

seconds of life


Noi in general cautam. Nu stim tot timpul ce ,cateodata nu stim nici de ce,dar tot timpul cautam. Cand am gasit ce cautam, nu ne oprim. Cautam in continuare. Altceva. Pentru ca intodeauna lipseste ceva si pentru ca intotdeauna avem nevoie de mai mult. Suntem niste drogati.

Azi sunt satul de cautat. Sunt satul de intrebari,de raspunsuri,de fantome din trecut.Sunt satul chiar si de lucrurile bune pe care le-am gasit.Azi tot ce mi-as dori ar fi sa pot sta intins in patul meu,si sa fiu fericit acum si nu in cautarea fericirii de maine.

Si as mai vrea, ca asa cum stau intins si zambesc fara motiv,sa imi intorc capul si sa imi zambeasca si ea la fel. Un moment sublim de liniste comuna.

Sper ca voi realiza atunci ca de fapt asta am cautat in tot acest timp.

Saturday, February 2, 2008

fantesy


bang! i wake up quickly, grab the book by my pillow ,open it randomly , and start "reading". i have no idea what waked me up, but i'm pretty sure someone entered my room to check if i'm finally done with sleeping. i look a little confused over my book and it's noone there. i stretch and decide to get off bed.As i search for my slippers i notice that i'm fully dressed, my new t-shirt looks all ravelled and my jeans are a mess. no surprise afterall, it's been like that for some time. i then go to my computer move the mouse to see the display and close my eyes for a second before i get a glance at the time,i'm always scared what will say. now, that's a surprise: it's 3:44 a.m.i've been sleepin for..i can't remember.i need sprite,bananas and a shower.i chose to take them backward, i jump under the hot water thinkin that a miracle would be great right now,but no fairy appears in my bathroom asking me what my 3 wishes are, so i take the towel and go back to my room, picking the soda and an apple[ we're out of bananas] on my way. i put on my pj and check the watch again. 3:53. i was pretty quick now i can start learning,as i'm anyway up. but first i have to check my mail, my websites and probably some other chores. time passes quickly and i feel that once again i'll catch the sunrise,i hate it lately, it's a bad sign that i'm going to miss the rest of the sun, or at least until 4- 5 p.m,so i decided to go to sleep and learn later. it's 5 30 a.m and i'm drinking the last drops of sprite. i head to bed thinking again that i have to quit this life. it's not safe. there's too much sugar...

Wednesday, January 23, 2008

grow up.live on.


Cum sunt racit zilele astea a trebuit sa imi cumpar niste medicamente.Mi-am luat niste pliculete de Fervex si scria pe ele "pentru adulti".Pentru un moment am avut o ezitare,oare nu sunt prea puternice?! Adica..eu sunt un adult? e ciudat,nu ma simt ca un adult. pana la urma mi-am facut un ceai Fervex si astept sa ma simt mai bine. hopefully :)

in alta ordine de idei, sunt foarte trist ca a murit Heath Ledger.

That's life , huh?

Friday, January 4, 2008

winter story.


Am deschis usa si m-am indreptat spre treptele verandei pentru a lua ziarul. D-abia cand m-am aplecat mi-am dat seama ca picioarele imi erau umede iar papucii acoperiti de o pulbere alba.Am ridicat ziarul si am privit cartierul cu casele si masinile lui acoperite de zapada.Aseara a nins, mi-am zis, si nici macar nu mi-am dat seama. Sunt chiar atat de batran?

Imi amintesc ce mult imi placea iarna, a fost intotdeauna anotimpul meu preferat inca de cand eram copil si tata ma lua la derdelusul cel mai inalt din parc.Nu aveam voie sa ma dau singur dar tata venea cu mine intotdeauna si niciodata nu mi-a fost frica.Apoi erau colindele si cadourile si artificiile,toate acestea sunt asociate cu iarna.Si bineinteles,zapada.
De fapt, in zapada mi-am cunoscut sotia.Tocmai venise una din acele ninsori abudente care acopera totul peste noapte si eu iesisem de dimineata impreuna cu sora mea la o bataie cu bulgari in parc,ca pe vremuri.Dupa ce sora mea a fost invinsa si sapunita pe masura a reusit sa evadeze si a luat-o la goana spre casa.Am facut un bulgare si l-am aruncat spre ea dar ,din fericire zic acum, nu si-a atins tinta. In schimb a lovit o fata care tocmai trecea pe acolo.Aceasta a fost luat-o prin surprindere, a alunecat si a cazut intr-unul din nameti, practic disparand cu totul in el.Desi mi se parea extrem de amuzant,m-am speriat un pik si am alergat la ea sa o ajut sa se ridice.Nici nu mi-am dat seama cum arata atat de plina de zapada era..Acum probabil ca ar trebui sa va zis ca ochii ei mi-au ramas pentru totdeauna in minte si am stiut ca trebuie sa o invit la o cafea de impacare.Dar,adevarul este ca buzele sunt cele ce m-au impins la aceasta miscare.Doamne,ce buze avea.Pline si rosii si le tinea, asa cum numai putine fete o fac in mod natural, putin intredeschise ca si cum se pregatea sa te sarute. Nu stiu daca avea asta in minte deoarece parea un pik suparata dar eu sigur asta aveam. De ce a acceptat ramane un mister pentru mine,dar cred ca ar fi de acord cu mine cand zic ca a fost una din deciziile bune din viata ei.

Ne-am casatorit tot iarna.Deja hotarasem ca iarna e anotimpul nostru si ca ne reprezinta asa ca la finalul lui ianuarie am organizat nunta.Poate ca a fost ca in povesti sau nu stiu.PEntru mine insa, a fost un moment deosebit. Imi amintesc cum preotul rostea "juri sa o iei pe aceasta femeie...".M-am simtit mai barbat ca niciodata atunci,m-am simtit responsabil pentru ea si m-am simtit fericit.Eram atat de fericit.


"...in sanatate si in boala..." am jurat in ziua acea,si ninsoarea se putea vedea prin vitraliile bisericii.

Toate amintirile acestea, de la un pic de zapada pe papuci.Ha,chiar ca imbatranesc.

"Dragule,vii odata, e frig!" s-a auzit din spatele usii ramase deschise.
"Imediat" am raspuns eu.

A ramas insarcinata in martie si asteptam copilul in decembrie si aveam o presimtire ca avea sa ninga in acea zi.Deja il iubeam mai mult ca orice si nici nu se nascuse inca.Insa ea...avea stralucirea acea noua a gravidelor dar parca,mi se parea mie, era ceva mai mult,ca si cum ar fi avut o revelatie si o noua intelegere.Se schimbase din momentul cand ramasese insarcinata si devenea parca mai angelica in fiecare zi,mai nepamanteasca...si o iubeam mai mult in fiecare zi. Da,zilele acelea de dinainte de nastere au fost unele din cele mai fericite ale noastre,faceam in fiecare sapatamana ceva pentru copil[nu am dorit sa stim daca va fi fata sau baiat],am facut cursuri Lamanze,am visat ce va fi cand va fi mare si cum l-ar chema daca ar fi fata sau daca ar fi baiat.Am fost ce-i drept niste parinti ca oricare altii dar asta nu schimba cu nimic cum ne simteam.

"...la bine si la rau" am jurat in fata preotului si am privit-o cu iubire.

Intr-un final am ajuns si la ziua nasterii.Doctorul care a venit sa imi dea vestea era tanar,inalt si avea ochelari.Imi amintesc foarte bine pentru ca l-am privit in ochi mult timp dupa ce mi-a zis.M-am holbat la ochii lui prin acei ochelari pana ce s-a intors si a plecat,si m-a lasat sa imi continui viata mea ciuntita.L-am urat.Dar nu mai conta.Se nascuse moarta si nu era nimic care sa schimbe asta.Sotia mea era insa bine.Mi-a zis. Da,am fi botezat-o eva si ar fi fost pianista.Dar doctorul nu stia nimic din toate astea,si nimeni nu va sti.

Timp de doua luni nu a scos nici un cuvant.Am stat langa ea, i-am dat sa manance,am imbratisat-o am sarutat-o.Iar ea doar imi zambea cateodata si nu zicea nimic.Doctorul,alt doctor,mi-a explicat ca e doar temporar si ca o sa isi revina.Am sperat din toata inima desi simteam cum mor si eu odata cu ea.Toata acea furie.Toate acele intrebari.De ce noi?

Apoi,intr-o zi de ianuarie chiar ca aceasta s-a trezit inaintea mea si a facut micul dejun.M-a trezit mirosul de oua ochi si m-am indreptat circumspect spre bucatarie.Mi-a zambit spunandu-mi ca sunt lenes si m-a invitat la masa.A zis ca e asa frumos ca ninge si ca trebuie sa mergem in parc sa imi spuna o veste importanta.Nu stiam ce sa cred, dar am hotarat ca vom avea timp sa vorbim despre asta mai tarziu.Eram doar fericit ca in sfarsit ii auzeam glasul si oh,cat de mult imi lipsise.
Dupa ce am terminat de mancat ne-am infofolit bine si am pornit spre parc.Era fericita si vorbea mult despre o graoza de lucruri pe care imi era mult prea greu sa le urmaresc.Eram prea coplesit atunci.Ne-am asezat pe o banca ,mi-a luat mainile si mi-a zis "dragule,sunt insarcinata!". Am ramas blocat.Ma uitam in gol,si nu imi venea sa cred.
M-a tras de pe banca si a inceput sa sara pe zapada proaspat asezata in timp ce tipa si chiuia "sunt insarcinata, sunt insarcinata!".cativa oameni ce trecea pe langa ea,i-au strigat un "felicitari". Eu o tineam de mana si o priveam pierdut.Nu puteam nici sa zambesc.Mi-am dat seama ca am pierdut-o,si mi-am dat seama ca sunt comandamnat.DAr nu aveam de gand sa renunt. Am inceput sa sar si eu cu ea sa o imbratisez si sa o sarut.
Seara am facut dragoste si mi-a soptit inainte sa adoarma"daca e fata,vreau sa o cheme eva".
A doua zi cand m-am trezit,era din nou liniste.

"..pana cand moartea va va desparti" am admis.

De atunci,singurele momente cand vorbeste sau face ceva sunt zilele cand urmeaza sa imi spuna ca e insarcinata.Intotdeauna iarna.Aceeasi zi,repetata la nesfarsit.Aceeasi emotie din partea ei.Aceleasi replici..Singurul lucru care imbatraneste sunt eu si poate parcul.Dar ea oricum nu pare sa observe.Apoi tacerea revine.

"hai mai repede!! sunt atat de nerabdatoare sa iti spun!" am auzit din casa si m-am intors tarsaindu-mi picioarele prin zapada.Au trecut treizeci de ani de atunci si inca mai sunt in stare sa sar cand imi spune vestea.

"asa sa va ajute Dumnezeu".